Faptele bune din luna martie

În cadrul Târgului de Mărțișor la care v-am invitat și unde am avut ocazia de a ne întâlni, v-am povestit despre Borcanul cu Fapte Bune.

Mulți dintre orădenii care au trecut pe la standul nostru ne-au întrebat care e ideea cu borcanul, de ce avem noi nevoie de fapte bune?

Avem nevoie de atitudini pozitive pentru că informațiile negative de tipul „știrile de la ora 5” nu ne ajută. E greu să evoluezi și să progresezi când totul din jur pare urât și nesigur. Prin faptele bune încercăm să arătăm și partea bună, simplă și ușoară a vieții cotidiene.

Ce e o faptă bună? Spre exemplu, dacă te-ai oferit să gătești în locul mamei – care atunci când a venit de la serviciu a găsit mâncare caldă pe masă -, înseamnă că ai făcut o faptă bună. Dacă ai cedat locul la coada de la casa de marcat unei persoane care avea doar 2 produse în coș. Sau dacă te-ai oferit să-i ții companie unui prieten care trece printr-o perioadă grea. Sunt lucruri și acțiuni pe care cu toții le facem și care ne ajută să mergem mai departe.

Banalitățile din viața de zi cu zi pot fi și lucruri bune, mai ales dacă stârnesc zâmbete de bucurie. Frânturi din cotidian care devin valoroase atunci când ești cu moralul la pământ. Faptele bune nu țin cont de vreo credință, de statut social ori de puterea financiară.

Care e ultima faptă bună pe care ați făcut-o? Vă invităm să folosiți formularul de comentarii de mai jos: (sub anonimat, dacă nu doriți să vă scrieți numele)