Meadow Blanket – Pătura croșetată „Pajiștea”

RO: Provocarea Drops s-a încheiat de mai bine de-o lună, iar pătura mea încă nu avea marginea completă. Din motive de căldură, desigur. Cine are chef de croșetat pături pe caniculă?! Dar tot m-am mobilizat, cu viteza melcului drogat cu energizant.

Am făcut marginea diferită de cea din provocare pentru că mi-a plăcut mai mult ideea unei margini simple. Tehnica pentru margine e reverse single crochet sau crab stitch – tradus în română ar fi picioruș simplu lucrat în sens invers, adică nu de la dreapta la stânga, ci de la stânga la dreapta. Sau crab stitch pentru că, asemenea racilor, se lucrează în spate, înapoi. Mai clar de atât nu cred că pot explica.

Pătura – are 115 cm x 90 cm – e lucrată numai din bumbac pieptănat, din Drops Safran – un fir pe care am ajuns să-l îndrăgesc nespus de mult. E mai plăcut decât Barka, cel puțin pentru mine. Proiectul final are greutate, motiv pentru care nu l-aș recomanda nou născuților, însă e minunat pentru copii peste 12 luni. Pentru că e colorat, nu lasă scame și e ușor de curățat.

Pătura am spălat-o la mașina de spălat, firele își păstrează culorile – mi-era teamă ca turcoazul să nu decoloreze firul alb, dar nu e cazul – și am întins-o cu fierul de călcat. E un proiect prea mare pentru a-l bloca – efectiv nu am unde :))

Mi-a plăcut provocarea GarnStudio, dar mai mult mi-a plăcut să lucrez cu Drops Safran.

**********

EN: Although the Meadow CAL finished more than a month ago, I still had to add a final border to my blanket. It was too hot to think about crocheting blankets. But after a few days of looking at my sad unfinished blanket, I had to work on that border.

I tried the final row presented in the CAL, but I did not like it, unraveled and made a crab stitch border instead. Or reverse single crochet border, in case you know the technique by that name.

My finished blanket is about 115 cm x 90 cm and I worked with Drops Safran, which is combed cotton. I really enjoyed working with it, it’s soft and the colors are very pretty. I like Safran more than Barka combed cotton yarn.

The blanket is a bit heavy, I would not use it for a baby, but it would make a wonderful blanket for a child older than 1 year. It’s colorful, lint free and easy to care for. I washed it in the machine, ironed it and looks wonderful. The colors are permanent, do not bleed.

Overall, I really enjoyed this CAL, but most of all, I loved working with Drops Safran.

patura-crosetata

patura-crosetata-pajistea

meadow-blanket-crochet

meadow-crochet-baby-blanket

Leave a Reply