Oliver, bufnița poștaș

De când se știe bufnița Oliver a fost Ofițerul Poștaș în micuța comunitate în care trăiește. S-a născut în Poienița Dragonilor, de pe Cărarea Dinozaurilor, un ținut unde mineritul, păstoritul puilor de gerbil și dresarea jderilor sunt principalele activități ale locuitorilor.

Bunicul său a fost miner și scotea la suprafață nestemate prețioase și cristale translucide. Zi de zi se asigura că minerii săi știau ce trebuie să facă în caz de pericol. Bunicul său punea mare preț pe comunicare și de la el a învățat Oliver cât de important e ca informațiile să ajungă în momentul potrivit la omul potrivit.

Oliver bufnita postas

Din cuibul său, situat în cel mai mare gorun din Poienița Dragonilor, vede toată valea ce se întinde la baza Munților Creativi. Ca un Ofițer Poștaș harnic,  Oliver știe cine pe cine iubește, cine unde lucrează și are grijă ca anumite detalii să nu ajungă la urechile rădaștelor, recunoscute pentru temperamentul mânios.

Oliver e cel mai pașnic locuitor din Poienița Dragonilor. Toată lumea-l îndrăgește pentru că Ofițerul Poștaș are informații valoroase pentru fiecare membru al comunității. Aricii-i aduc  multe căpșuni în favoarea unui pont despre cuibul șerpilor, iar ursoaicele-i păzesc gorunul drept răsplată pentru dezvăluirea locului unde se află cele mai roditoare tufe cu frăguțe.

Datorită veștilor și informațiilor aduse de Oliver, lumea din Poienița Dragonilor e mai organizată și, implicit, mai fericită. Brutarul află la timp când s-a copt grâul, iepurașii își găsesc mai ușor și mai rapid perechile, iar la fermierii de gerbli și jderi ajung la timp noutățile despre târguri și competiții. Locuitorii se întâlnesc săptămânal la Hora de Duminică, unde socializează și povestesc despre ce mai e nou în oraș, plănuind noi proiecte împreună.

În Poieniță fiecare zi era una de sărbătoare, iar străduțele vuiau de zumzetele locuitorilor.

bufnita crosetata

Dar de-o vreme Oliver e nefericit. În Poienița Dragonilor a apărut … televizorul! Hora Săptămânală s-a transformat într-o horă lunară care ține doar 2 ore, timp în care locuitorii povestesc despre noul serial argentinian. De când cu emisiunile de Travel ursoaicele nu mai au nevoie de Oliver pentru a afla unde cresc aromatele frăguțe, iar aricii pot urmări emisiuni culinare despre  cum pot fi gătiți șerpii pentru a avea gust de pui.

Până și iepurașii l-au dat uitării pe bufnițoiul informat, de când cu posturile TV de muzică unde se dau dedicații de dragoste. Străduțele din Poienița Dragonului sunt tăcute, zumzetele au încetat, iar chiuiturile copiilor au fost înlocuite de televizoare uriașe care anunță știrile orei.

Oliver e descurajat. Dacă nimeni nu mai vrea să socializeze în oraș, cum să mai anunțe el vestea cea mare? Căci, bagă de seamă, Oliver are o veste tare importantă de transmis. Numai că nu are cui.

Dacă vrei să afli ce veste mare are Oliver de transmis, abonează-te la newsletter! În data de 1 iulie vom transmite prin e-mail care-i noutatea cea mare. Iar un pic de noroc de ai, poate-l primești pe Oliver în dar!

Completează formularul acesta pentru abonarea la newsletter:

Scrie adresa de e-mail:

2 comments

Leave a Reply