Pătură croşetată pentru copii mici (1)

De ieri a început competiţia noastră cu păturică pentru copii croşetată.

Prima zi pentru mine – Ari, a fost plină de încercări de modele pentru o păturică Alfabet de 0-2 ani. Fiind părinte, mi s-a părut o păturică foarte practică ca pe măsură ce creşte copilul, să o poată folosi ca păturică de joacă pe jos cu care poate învăţa literele într-un mod amuzant.

Culorile au fost alese, sper sa nu ma razgândesc din nou cu privire la ele, modelul o să fie o surpriză şi pentru mine la sfârşit fiindcă improvizez. Vreau să fie ceva unic!

Până pe 30 aprilie ţine competiţia, perioadă în care şi eu şi Lili o să punem poze cu progresele noastre şi aşteptăm părerile/criticile voastre. Pentru noi e o competiţie amicală ca să ne incurajăm reciproc în această pasiune. 🙂

patura de bebelusi

Leave a Reply