ambalaj material textil

Târgul de Crăciun din Moszkva, Oradea

Primul târg la care am participat a avut loc de mărțișor și, în ciuda unui vad comercial uriaș, locația n-a fost cea mai fericită. Un stand cu produse lucrate manual, amplasat într-un spațiu ce transmite „consumerism, rapiditate, făcut pe bandă rulantă, copycats” are șanse reduse de a atrage publicul țintă: cel interesat de unicitate, de atenție la detalii.

Așadar, prima experiență la un târg ar fi putut fi mai fericită dacă ar fi avut loc într-un alt spațiu. Un loc precum Moszkva Caffe, unde a avut loc ieri (21 decembrie) târgul de Crăciun din Oradea.

Locația: Moszkva

Moszkva Caffe iese din tiparele barurilor/cluburilor/localurilor orădene și întreaga atmosferă ce se crează aici transmite unicitate, calm, conversații, artă, detalii care ies în evidență. De altfel, Moszkva sprijină talentele, arta și creativitatea. Pereții pictați, portrete desenate, borcane pictate pe post de pahare, o tablă scrisă cu creta (pe care poți desena, dacă talentul nu-ți dă pace), până și denumirile băuturilor sunt diferite: cafea făcută cu dragoste, dragosTee (ceai) și multe altele.

Prin urmare, era și firesc să găsim mulți oameni creativi la târgul de Crăciun din Moszkva.

Precupeții din Moszkva

Îmi place să folosesc termeni vechi – negustor, precupeț, meșteșugar -, mai puțin folosiți când vorbesc despre trendul handmade. Am impresia că în felul ăsta transmit cât de valoroase sunt obiectele lucrate manual. Iar în limba română regăsim atât de multe neologisme, încât cuvintele vechi, atât de expresive, se uită. Sigur că nu tot ce-i vechi e și bun (mai ales când vine vorba de tehnologie), însă uneori am impresia că pe măsură ce evoluăm, punem mai puțin preț pe calitate și mai mult pe cantitate. Și nu știu dacă-i musai bine.

La târgul de Crăciun am regăsit precupeți pe care-i admir, dar am descoperit și oameni care încet-încet își fac loc în nișa produselor lucrate manual:

EndeaSoap – au cele mai bune balsamuri pentru buze din câte am încercat până acum. Dacă bicicliți vi le recomand cu drag. În primăvară pisica mi-a mâncat (!!!) primul balsam EndeaSoap și am făcut vreo 2 ture lungi cu bicicleta fără a folosi vreun produs pentru buze. Mi s-au crăpat atât de tare, că abia reușeam să mănânc ceva fără a plânge de durere. Am remediat rapid problema cu un alt balsam și n-am mai avut probleme de atunci. După aplicare rezistă ore întregi fără a se strânge în colțul gurii, iar aromele nu lasă senzația de acru în gură, cum se întâmplă în cazul unor balsamuri din farmacii. Ieri am profitat de ocazie și-am cumpărat un șampon solid din spuma berii, pe care abia aștept să-l testez.

endea soap sampon din bere

Minunatex – comercializează materiale textile minunate, colorate și vesele. Am găsit un material excelent (vi-l voi arăta la momentul potrivit, împreună cu un mesaj potrivit) pentru viitorul proiect la care voi lucra. Ce mi-a plăcut în mod deosebit la Minunatex? Modalitatea de ambalare. De altfel, am urmărit cu atenție modul în care majoritatea precupeților și-au ambalat și decorat produsele. Contează atât de mult impactul produsului ambalat altfel decât un produs din supermarket.

ambalaj material textil

Online-Gallery – fetele au venit cu globuri pictate manual, cu cercei din Fimo minion și pisici, cu brazi și coliere colorate. Plus căciulile tricotate de Noemi. Și dacă tot venisem fără cercei în urechi, am remediat problema și-am ajuns acasă cu 2 pisici colorate. Să nu se plictisească monstrul meu păros, care sforăie la picioare în timp ce scriu.

Ce mi-a mai plăcut la târgul de Crăciun? Atelierul lui Habarnam, cu multe obiecte decorative din lemn reciclat (paleți), păpușile și jucăriile aduse de Năsturelul Fermecat, bijuteriile croșetate din fire Anchor, delicate și bine făcute (la masa lor le-am zărit), murăturile vesele și prăjiturile. Sunt mare fan brioșe, cred că aș mânca zi și noapte doar muffins și cupcakes dacă aș avea un bucătar la dispoziția mea.

Per total, atmosfera a fost atât de plăcută încât zău că mi-ar plăcea să particip mai des la astfel de târguri.

Dacă ați participat la târguri, povestiți-ne cum a fost pentru voi experiența. Feedback-ul din partea precupeților ori a clienților e binevenit, indiferent de-i pozitiv ori negativ.

2 thoughts on “Târgul de Crăciun din Moszkva, Oradea

  1. Pingback: Cum a fost: Târg de iarnă la Moszkva Cafe - Ioana Ştef

  2. Gabi

    Multumim de recomandare, a fost super la targ; nu m-as supara daca am repeta experienta odata pe luna!
    Eu, una, de-abia astept sa vad ce vei mesteri frumos cu materialul de la Minunatex. 😀

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.