Valentine’s Day, Dragobete si indragostiti

Sărbători comerciale ce ne îmbie la elogierea pasiunii și a iubirii. Ori un simplu pretext pentru a o invita în oraș pe fata aceea drăguță căreia îi zâmbești mereu când vă întâlniți, dar căreia nu i-ai spus până acum că o placi.

În public ne-am obișnuit să condamnăm aceste sărbători, disprețuim toate inimioarele în diverse forme ce împânzesc vitrinele magazinelor, categorisim drept kitsch orice obiect roșu care aduce a floare, inimă sau iubire. În privat, însă, când scăpăm de privirile celor din jur știm cât de mult contează pentru partener(ă) o floare , o sticlă de vin sau un parfum.

cercei in forma de inima

Ne înghesuim la tarabele din piețe unde artizanii sau comercianții își expun marfa. Cumpărăm cadouri kitschioase, chinezării și flori, multe flori. Cât mai colorate și cât mai diferite. Dar oficial noi nu sărbătorim Ziua Îndrăgostiților. Ne declarăm antiValentines, antiDragobete și anti-orice-sărbătoare-importată-de-la-americani.

Dimineața ne sărutăm partener(a)ul de viață, mergem la serviciu, glumim cu prietenii și colegii pe seama „fraierilor” care cumpără tot felul de nimicuri pentru parteneri, iar în drum spre casă ne oprim la un magazin să cumpărăm … o ciocolată sau un vin bun. Că doar e ziua îndrăgostiților.

cadou de valentines day

Nu sărbătorim Valentine’s Day, nici Dragobetele – echivalentul mioritic al sărbătorii americane – dar totuși ne folosim de aceste zile pentru a fi mai drăgăstoși cu cei dragi.

Și nu-i nimic rău în asta! Nu-i nimic rău în a folosi orice pretext pentru a-i arăta, încă o dată, persoanei de lângă tine că-i ești drag(ă).

Cât de des îi spui cât de drag(ă) ți-e?

1 thought on “Valentine’s Day, Dragobete si indragostiti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.